sâmbătă, 2 aprilie 2011
luni, 21 martie 2011
Living in the moment
Eckhart Tolle says that if we are aware of ourself breathing, for ex for the next 10sec, we are in the present moment because it takes our attention away from the thinking mind, which always works using past and future, directing it to breathing. So we are not losing consciousness. We are very conscious, but thinking much less or perhaps not at all.
sâmbătă, 19 martie 2011
See yourself in other people
“Who sees all beings in his own self, and his own self in all beings, loses all fear.”
Isa Upanishad, Hindu Scripture
Isa Upanishad, Hindu Scripture
The ego wants to divide your world. It wants to create barriers, separation and loves to play the comparison game. The game where people are different compare to you, the game where you are better than someone and worse than someone else. All of that creates fear in social situations. Doing the opposite removes fear.
That there is no real separation between beings, that we are one and the same, might sound a bit corny.
But one thought you may want to try for a day is that everyone you meet is your friend. You do this practically by using the previous tip.
Another idea is to see what parts of yourself you can see in someone you meet.
As I mentioned above, there is pretty much always a frame set in any interaction. It may make you and the others feel awkward or comfortable. But underlying such feelings is a frame of mind.
Either it asks us how we are different from this person. Or how we are the same as this person. The first frame is based in how the ego likes to judge people and create separation to strengthen itself (either through feeling better or more like a victim). The second one creates warmth, an openness and curiosity within. There is no place to focus on fear or judgement anymore.
From www.positivityblog.com
Mesaj din Japonia
Acest mesaj l-am primit dimineata pe email de la Humanity's Team Romania webmaster@humanitysteam.ro. Sa fim alaturi de ei cu gandurile noastre bune!
"Sâmbătă, 19 Martie 2011
Buna iubita mea familie si dragi prieteni,
In primul rand vreau sa va multumesc foarte mult pentru ingrijorarea voastra pentru mine. Sunt foarte emotionata. De asemenea doresc sa-mi cer scuze ca va trimit un mesaj general adresat tuturor, dar pentru moment, pare sa fie cea mai buna cale pentru ca mesajul meu sa ajunga la voi.
Aici in Sendai lucrurile par sa fi fost ireale. Dar sunt foarte binecuvantata sa am prieteni minunati care ma ajuta foarte mult. Fiindca baraca mea a devenit inca si mai vrednica de numele ei, m-am mutat acum in casa unui prieten. Impartim resursele precum apa, hrana si un incalzitor cu kerosen. Dormim aliniati intr-o camera, mancam la lumina lumanarii, impartasim povesti. Este o atmosfera calda, prietenoasa si frumoasa.
In timpul zilei, ne ajutam unul pe altul sa curatam mizeria din casele noastre. Oamenii stau in masini, uitandu-se la stiri de pe panourile de navigatie, sau se aliniaza la coada pentru a primi apa de baut atunci cand se deschide o sursa. Daca cineva are in casa apa care curge la robinet, pune semne afara, pentru ca oamenii sa vina sa-si umple canile si galetile.
De-a dreptul uimitor, unde stau eu nu au fost jafuri, nu au fost imbranceli la cozi… Oamenii isi lasa usa casei deschisa, pentru ca asa e mai sigur, in caz ca loveste un nou cutremur. Oamenii tot spun “Asa era pe vremuri cand toti se ajutau unii pe altii.”
Cutremurele continua sa vina. Noaptea trecuta au lovit aproximativ la fiecare 15 minute. Sirenele se aud non stop si elicopterele ne trec pe deasupra capului foarte des.
Ne-a intrat apa in case timp de cateva ore asta noapte, iar acum pentru jumatate de zi. ... A venit electricitatea in dupa-amiaza asta. Gazul inca n-a venit.
Dar toate lucrurile astea depind de fiecare zona. Unii au, altii n-au gaz, apa si electricitate. Nimeni nu s-a spalat de cateva zile. Ne simtim murdari, dar acum avem griji mult mai importante decat asta. Iubesc aceasta stare de a lasa la o parte a aspectelor neesentiale. Traind in intregime la nivel de instinct, de intuitie, de grija, a ceea ce este necesar pentru supravietuire, nu doar pentru mine, ci pentru intregul grup.
Se desfasoara ciudate universuri paralele. Unele case sunt intre-o ruina completa, altele au rufe la uscat la soare!
Oamenii se aliniaza la cozi pentru mancare sau apa, iar cativa isi plimba cainele! Toate se intampla in acelasi timp.
O alta amprenta a frumusetii este in primul rand – linistea din timpul noptii. Nu se aud masini. Nimeni nu este pe strazi. Iar cerurile in timpul noptii sunt impanzite de stele. De obicei vedeam doar vreo doua, dar acum tot cerul e plin.
Muntii din Sendai sunt puternici si datorita aerului proaspat le putem vedea siluetele profilate pe cer intr-un mod magnific.
Si japonezii insisi sunt atat de minunati…Revin la baraca mea pentru a o verifica in fiecare zi, acum pentru a trimite acest e-mail din moment ce a venit electricitatea, si gasesc mancare si apa lasate la usa de la intrare. Nu am idee de la cine, dar este acolo. Batrani cu palarii verzi merg din usa in usa intreband daca toata lumea este OK. Oamenii vorbesc cu persoane complet straine intrebandu-le daca au nevoie de ajutor. Nu vad semne de teama. Resemnare, da, dar frica sau panica, nu.
Ne spun ca ne putem astepta la replici, si achiar la alte cutremure majore, timp de inca o luna sau mai mult. Si ne confruntam mereu cu zguduieli, huruituri, vibratii, zdruncinaturi. Sunt binecuvantata pentru ca traiesc intr-o parte a Sendai-ului mai ridicata, mai solida decat alte zone. Deci, deocamdata zona asta este mai bine situata decat altele. Asta noapte, sotul prietenei mele a venit de la tara, aducand apa si mancare. Binecuvantata din nou.
Cumva in acest moment realizez din experienta directa ca este vorba intr-adevar de un pas evolutionar Cosmic enorm care se produce acum peste tot in lume chiar in acest moment. Si cumva, pe masura ce traiesc experienta acestor evenimente ce se desfasoara in Japonia, imi simt inima deschizandu-se foarte larg. Fratele meu m-a intrebat daca nu ma simt ingrozitor de mica din cauza tuturor celor intamplate. Nu, nu ma simt mica. Ci mai degraba, ma simt ca o parte din ceva mult mai mare decat mine. Acest val al nasterii (peste tot in lume) este dificil, si totusi magnific.
Va multumesc din nou pentru grija si iubirea voastra pentru mine.
Va trimit inapoi multa iubire,
Cu drag,
Aiko"
"Sâmbătă, 19 Martie 2011
Buna iubita mea familie si dragi prieteni,
In primul rand vreau sa va multumesc foarte mult pentru ingrijorarea voastra pentru mine. Sunt foarte emotionata. De asemenea doresc sa-mi cer scuze ca va trimit un mesaj general adresat tuturor, dar pentru moment, pare sa fie cea mai buna cale pentru ca mesajul meu sa ajunga la voi.
Aici in Sendai lucrurile par sa fi fost ireale. Dar sunt foarte binecuvantata sa am prieteni minunati care ma ajuta foarte mult. Fiindca baraca mea a devenit inca si mai vrednica de numele ei, m-am mutat acum in casa unui prieten. Impartim resursele precum apa, hrana si un incalzitor cu kerosen. Dormim aliniati intr-o camera, mancam la lumina lumanarii, impartasim povesti. Este o atmosfera calda, prietenoasa si frumoasa.
In timpul zilei, ne ajutam unul pe altul sa curatam mizeria din casele noastre. Oamenii stau in masini, uitandu-se la stiri de pe panourile de navigatie, sau se aliniaza la coada pentru a primi apa de baut atunci cand se deschide o sursa. Daca cineva are in casa apa care curge la robinet, pune semne afara, pentru ca oamenii sa vina sa-si umple canile si galetile.
De-a dreptul uimitor, unde stau eu nu au fost jafuri, nu au fost imbranceli la cozi… Oamenii isi lasa usa casei deschisa, pentru ca asa e mai sigur, in caz ca loveste un nou cutremur. Oamenii tot spun “Asa era pe vremuri cand toti se ajutau unii pe altii.”
Cutremurele continua sa vina. Noaptea trecuta au lovit aproximativ la fiecare 15 minute. Sirenele se aud non stop si elicopterele ne trec pe deasupra capului foarte des.
Ne-a intrat apa in case timp de cateva ore asta noapte, iar acum pentru jumatate de zi. ... A venit electricitatea in dupa-amiaza asta. Gazul inca n-a venit.
Dar toate lucrurile astea depind de fiecare zona. Unii au, altii n-au gaz, apa si electricitate. Nimeni nu s-a spalat de cateva zile. Ne simtim murdari, dar acum avem griji mult mai importante decat asta. Iubesc aceasta stare de a lasa la o parte a aspectelor neesentiale. Traind in intregime la nivel de instinct, de intuitie, de grija, a ceea ce este necesar pentru supravietuire, nu doar pentru mine, ci pentru intregul grup.
Se desfasoara ciudate universuri paralele. Unele case sunt intre-o ruina completa, altele au rufe la uscat la soare!
Oamenii se aliniaza la cozi pentru mancare sau apa, iar cativa isi plimba cainele! Toate se intampla in acelasi timp.
O alta amprenta a frumusetii este in primul rand – linistea din timpul noptii. Nu se aud masini. Nimeni nu este pe strazi. Iar cerurile in timpul noptii sunt impanzite de stele. De obicei vedeam doar vreo doua, dar acum tot cerul e plin.
Muntii din Sendai sunt puternici si datorita aerului proaspat le putem vedea siluetele profilate pe cer intr-un mod magnific.
Si japonezii insisi sunt atat de minunati…Revin la baraca mea pentru a o verifica in fiecare zi, acum pentru a trimite acest e-mail din moment ce a venit electricitatea, si gasesc mancare si apa lasate la usa de la intrare. Nu am idee de la cine, dar este acolo. Batrani cu palarii verzi merg din usa in usa intreband daca toata lumea este OK. Oamenii vorbesc cu persoane complet straine intrebandu-le daca au nevoie de ajutor. Nu vad semne de teama. Resemnare, da, dar frica sau panica, nu.
Ne spun ca ne putem astepta la replici, si achiar la alte cutremure majore, timp de inca o luna sau mai mult. Si ne confruntam mereu cu zguduieli, huruituri, vibratii, zdruncinaturi. Sunt binecuvantata pentru ca traiesc intr-o parte a Sendai-ului mai ridicata, mai solida decat alte zone. Deci, deocamdata zona asta este mai bine situata decat altele. Asta noapte, sotul prietenei mele a venit de la tara, aducand apa si mancare. Binecuvantata din nou.
Cumva in acest moment realizez din experienta directa ca este vorba intr-adevar de un pas evolutionar Cosmic enorm care se produce acum peste tot in lume chiar in acest moment. Si cumva, pe masura ce traiesc experienta acestor evenimente ce se desfasoara in Japonia, imi simt inima deschizandu-se foarte larg. Fratele meu m-a intrebat daca nu ma simt ingrozitor de mica din cauza tuturor celor intamplate. Nu, nu ma simt mica. Ci mai degraba, ma simt ca o parte din ceva mult mai mare decat mine. Acest val al nasterii (peste tot in lume) este dificil, si totusi magnific.
Va multumesc din nou pentru grija si iubirea voastra pentru mine.
Va trimit inapoi multa iubire,
Cu drag,
Aiko"
vineri, 18 martie 2011
Renunta la bagaje!
Astazi am sa postez un articol foarte interesant de pe site-ul www.damaideparte.ro care mi-a reamintit de asa-zisele "bagaje emotionale" pe care le purtam cu noi zi de zi si care sunt una din cauzele stressului si a starilor negative din viata noastra:
"Cea mai buna modalitate de a-ti da seama daca duci cu tine bagaje vechi este starea ta de spirit din timpul zilei. Cum te simti cand te duci la culcare dupa o zi obisnuita: fericit sau deprimat, obosit, morocanos, plin de resentimente, manios si golit de energie? Daca iti simti inima usoara, inseamna ca in ziua respectiva ai calatorit fara prea multe bagaje. Dimpotriva, o inima grea arata ca ar trebui sa iti reconsideri atasamentele si sa renunti la o parte din ele. Partea frumoasa este ca tu esti singurul care decide cum doresti sa calatoresti prin viata. Cea mai rapida modalitate de a te despovara este practica detasarii. Spune-ti pur si simplu cu voce tare : “Renunt la…” si apoi renunta.
Iata cateva exemple de bagaje in exces la care merita sa renunti:
Extras din “Calatoria cu viteza iubirii”, Sonia Choquette, Editura Adevar Divin
"Cea mai buna modalitate de a-ti da seama daca duci cu tine bagaje vechi este starea ta de spirit din timpul zilei. Cum te simti cand te duci la culcare dupa o zi obisnuita: fericit sau deprimat, obosit, morocanos, plin de resentimente, manios si golit de energie? Daca iti simti inima usoara, inseamna ca in ziua respectiva ai calatorit fara prea multe bagaje. Dimpotriva, o inima grea arata ca ar trebui sa iti reconsideri atasamentele si sa renunti la o parte din ele. Partea frumoasa este ca tu esti singurul care decide cum doresti sa calatoresti prin viata. Cea mai rapida modalitate de a te despovara este practica detasarii. Spune-ti pur si simplu cu voce tare : “Renunt la…” si apoi renunta.
Iata cateva exemple de bagaje in exces la care merita sa renunti:
- Dorinta ca viata sa fie previzibila si lamentarea, atunci cand aceasta se dovedeste imprevizibila.
- Interpretarea evenimentelor de genul motivelor neasteptatee de suparare, schimbarilor subite de planuri, dezamagirilor, traficului aglomerat si starilor de spirit ale altor oameni ca fiind atacuri la adresa ta.
- Insistenta ca ceilalti oameni sa faca ce vrei tu si fortarea lucrurilor pana cand obtii ceea ce doresti de la ei.
- Actiunea atunci cand te simti stresat, obosit sau flamand, speriindu-i pe ceilalti prin reactiile tale.
- Lamentarile, plangerile, criticile, barfele, lingusirile, sarcasmele, tratamentul tacerii si retragerea intr-o izolare imbufnata
- Neexprimarea dorintelor tale, lasandu-i pe ceilalti sa-si dea singuri seama care sunt acestea, eventual pe cale telepatica.
- Suferinta amara cauzata de un eveniment din trecut si asteptarea ca prezentul sa-ti aduca aceeasi suferinta.
- Perierea pe fata a celor din jur, dublata de resentimente secrete fata de acestia
- Refuzul de a te adapta la societate
- Modul de a actiona ca si cum numai tu contezi
- Modul de a actiona ca si cum tu nu ai conta deloc
- Atitudinea defensiva
Extras din “Calatoria cu viteza iubirii”, Sonia Choquette, Editura Adevar Divin
joi, 17 martie 2011
Puterea cuvantului
Astazi am inceput sa recitesc o carte f. draga mie 12 ani si 11 luni de ucenicie langa fiul si maestrul meu M. scrisa de RazaRa care descrie experienta sa de viata alaturi de fiul sau Manuel.
Iata cateva fragmente din aceasta minunata carte:
"Cat de usor rostim zilnic mii de cuvinte ce ne ruineaza viata, bucuria, vitalitatea, si ne chemam soarta potrivnica!
Si, cand se implineste, abia atunci realizam cum ne influentam destinul chiar noi insine, prin cuvintele noastre...
Spune domnia sa, Vasile Andru, in cartea "Terapia destinului", ca: Soarta se naste in gatlej, in zona vorbirii. Cuvintele dau forma si directie mintii. Paza vorbirii este paza sortii. Cuvantul cel ziditor zideste, cel distructiv distruge. Mare atentie la cuvinte!
Mi-am amintit in clipa aceea cat de important este sa-ti doresti sa traiesti, indiferent de solicitarile la care te supun experientele vietii.
Doamne, ce minunata este este viata aceasta! Doar cand esti pe cale s-o pierzi incepi s-o apreciezi cu adevarat.
Traiam fiecare clipa la intensitatea ei. Ma bucuram de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de copacii pe care, pana atunci, parca nici nu-i vazusem, de fiecare apus de soare, de fiecare rasarit, de zambetul copilasilor si ma rugam intruna:
- Doamne, daruieste-mi viata inapoi si ma voi stradui sa nu mai rostesc nimic impotriva ei, sa o iubesc asa cum e ea - grea dar frumoasa, nespus de frumoasa cu tot ce e in ea.
Am observat ca atunci cand devii constient de minunea de a fi, intreg Universul iti sta la picioare, daruindu-ti nebanuite daruri".
Iata cateva fragmente din aceasta minunata carte:
"Cat de usor rostim zilnic mii de cuvinte ce ne ruineaza viata, bucuria, vitalitatea, si ne chemam soarta potrivnica!
Si, cand se implineste, abia atunci realizam cum ne influentam destinul chiar noi insine, prin cuvintele noastre...
Spune domnia sa, Vasile Andru, in cartea "Terapia destinului", ca: Soarta se naste in gatlej, in zona vorbirii. Cuvintele dau forma si directie mintii. Paza vorbirii este paza sortii. Cuvantul cel ziditor zideste, cel distructiv distruge. Mare atentie la cuvinte!
Mi-am amintit in clipa aceea cat de important este sa-ti doresti sa traiesti, indiferent de solicitarile la care te supun experientele vietii.
Doamne, ce minunata este este viata aceasta! Doar cand esti pe cale s-o pierzi incepi s-o apreciezi cu adevarat.
Traiam fiecare clipa la intensitatea ei. Ma bucuram de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de copacii pe care, pana atunci, parca nici nu-i vazusem, de fiecare apus de soare, de fiecare rasarit, de zambetul copilasilor si ma rugam intruna:
- Doamne, daruieste-mi viata inapoi si ma voi stradui sa nu mai rostesc nimic impotriva ei, sa o iubesc asa cum e ea - grea dar frumoasa, nespus de frumoasa cu tot ce e in ea.
Am observat ca atunci cand devii constient de minunea de a fi, intreg Universul iti sta la picioare, daruindu-ti nebanuite daruri".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)